Asociația ZAPODIA

 

 

 

          Asociația ZAPODIA este o organizaţie non-profit, apolitică şi cu caracter ecologist. Este deschisă oricărui tânăr care doreşte ca, prin mijloacele voluntariatului, să se implice în soluţionarea problemelor de mediu.

            Bazele Asociației ZAPODIA s-au pus în aprilie 2006, pe un forum local, iar pe 1 mai s-a desfăşurat prima acţiune a organizaţiei. De atunci, ZAPODIA a participat la seminarii, ecologizări, campanii de informare şi alte acţiuni cu caracter ecologist.      

           ZAPODIA a devenit în mai puţin de un an una dintre cele mai importante organizaţii ecologiste care se adresează tinerilor prahoveni şi nu numai. A reuşit să mobilizeze elevi din aproape toate liceele ploieştene şi a întreprins acţiuni în diferite localităţi din judeţ.

            Obiectivele principale ale ZAPODIA, dar nu limitate numai la acestea, sunt:
     a. conservarea mediului înconjurător şi a biodiversităţii ecologice;
     b. informarea, sensibilizarea şi educarea comunităţilor locale privind chestiuni care privesc protecţia mediului;
     c. schimbarea mentalităţii româneşti şi aducerea ei la standardele europene în privinţa problemelor de mediu;

     d. reducerea intervenţiei nocive a omului în natura;
     e. reconstrucţia ecologică şi promovarea dezvoltării durabile;
     f. ecologizarea şi înfrumuseţarea unor zone publice;
     g. promovarea colectării selective a gunoiului, a reciclării, a reducerii consumului de energie şi a diminuării folosirii substanţelor dăunătoare mediului;

     h. sesizarea problemelor de mediu la autorităţile acreditate;
     k. promovarea unei agriculturii ecologice, a transportului ecologic şi a ecoturismului.

             Asociația ZAPODIA se deosebeşte de restul organizaţiilor de acest gen din judeţ prin caracterul său independent şi activitatea sa intensă. Organizaţia este formată numai din tineri care vor să facă ceva pentru un mediu mai curat şi mai sănătos. Diferitele acţiuni la care ZAPODIA a participat asigură o dovadă de eficienţă şi seriozitate a grupului.

             În scurtă vreme, va fi disponibil un nou sait, cu numeroase facilități și informații despre asociația ZAPODIA. Până atunci, vă recomandăm blogul campaniei "Zilele lui Enki" ( www.zileleluienki.wordpress.com ), din cadrul campaniei cu același nume.

              De asemenea, puteți să ne contactați la ecozapodia@yahoo.com